Patru străini din Nepal luați în custodie publică

De Mihai NEGOMIREANU 13 Decembrie 2023, 20:59 Social

Pe data de 12 decembrie 2023, polițiștii de imigrări din cadrul Direcției pentru Imigrări a Municipiului București au preluat patru tineri cu vârste cuprinse între 22 și 30 de ani, toți originari din Nepal, de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport Henri Coandă – Otopeni. Aceștia sunt suspectați de săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Persoanele în cauză au fost aduse și plasate în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, unde vor rămâne până la îndepărtarea lor de pe teritoriul țării noastre, fiind luate în considerare și măsuri corespunzătoare.

Tot în aceeași zi, polițiștii de imigrări au identificat două persoane în ședere ilegală, în vârstă de 20, respectiv 37 de ani, din Iran și Filipine.

În cazul acestora, polițiștii de imigrări au decis să aplice măsura sancționării contravenționale cu o amendă totală de 2.400 de lei, emițând, de asemenea, decizii de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul țării noastre.

De asemenea, la momentul ieșirii din țară, pe numele celor două persoane, se va institui măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru perioade de 6 luni, respectiv un an, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

Autor Mihai NEGOMIREANU 13 Decembrie 2023, 20:59 Social
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii